hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-. – Var.: hăiní vb. IV] – Din hain.
vb. (sil. ha-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hainésc, imperf. 3 sg. haineá; conj. prez. 3 sg. și pl. haineáscă
~ésc intranz. 1) A deveni hain; a se înrăi. 2) înv. A pleca, părăsind locurile natale. 3) înv. A-și călca jurământul. /Din hain