definiția hamul definiție dex

expr. (pop.) a fi trecut prin multe, a fi experimentat / versat.

interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui. – Onomatopee.

hamuri, s.n. Ansamblu de curele (sau de frânghii) cu care se înhamă calul sau alte animale (de tracțiune) la un vehicul. ♢ Gură de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul și gâtul calului și din cele două șleauri. ♢ Expr. A trage în (sau la) ham = a trăi o viață grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepoziții) Tracțiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. hám.

interj. (reg.) țah!

interj.

s. n., pl. hámuri

interj. (se folosește repetat pentru a reda lătratul câinelui). /Onomat.

~uri n. Ansamblu de curele sau de frânghii cu ajutorul cărora se înhamă calul la un vehicul. ♢ A trage în ~ a munci din greu. A pune ~urile a înhăma. /<ung. hám

, s.n. (reg., înv.) coș de papură împletită în care se ducea mâncarea la câmp.

, s.n. (reg., înv.) casă mare, goală, nelocuită.

s.n. – Ansamblu de curele cu care se înhamă calul. Mag. hám (Miklosich, Fremdw., 92; Lambrior 375; Cihac, II, 504; Berneker 383; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. sb., ceh. ham, pol., rut. hamy. Cuvîntul mag. provine din v. germ. chamo, cf. it. camo, sp. camal. – Der. hămurar, s.m. (persoană care face hamuri); hămurărie, s.f. (șelărie); înhăma, vb. (a prinde la, a uni, a împerechea; refl., a se mulțumi cu o muncă istovitoare); înhămătură, s.f. (atelaj, prindere; apăsare, durere în piept); deshăma, vb. (a desface, a dezlega); hamut, s.n. (parte a hamului), din bg. hamut sau rus. chomut.

interj. – Exprimă lătratul cîinelui. – Mr. ham. Creație spontană, cf. fr. (Cotes-du-Nord) „hamer” „a lătra” (Șeineanu, Chien, 113). – Der. hămăi, vb. (a lătra); hămăială, s.f. (lătrat); hămăit, s.f. (lătrat); hămui, vb. (a lătra).

, hamuri s.n. sutien.