haosuri, s.n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spațiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de „neguri”, în care s-ar fi găsit, într-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine, primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități. 2. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare. [Var.: (înv.) cáos s.n.] – Din fr., lat. chaos.
~uri n. 1) (în mitologia și în filozofia greacă veche) Spațiu nemărginit conceput ca un amestec confuz de elemente materiale, care ar fi existat până la apariția lumii. 2) fig. Dezordine completă; confuzie generală. /<fr., lat. chaos
s.n. 1. Stare de neorganizare în care presupuneau cei vechi că se afla materia înainte de apariția universului cunoscut de om. 2. (Fig.) Neorânduială, neorganizare, dezordine. [Pron. ha-os, var. caos, chaos s.n. / < gr. chaos, cf. fr. chaos].
s. n. 1. stare de neorganizare în care cei vechi presupuneau că se afla materia înainte de apariția universului cunoscut de om. 2. (fig.) stare de confuzie, de dezordine. (< fr., lat. chaos)