hățuiesc, vb. IV. Tranz. A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui.
vb. v. înfrâna, reține, struni.
vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hățuiáscă
~iésc tranz. 1) (mai ales cai) A ține în hăț. 2) fig. (persoane) A determina să se comporte conform cerințelor. /hăț + suf. ~ui