hegemoni, s.m., adj. Conducător; (cel) care reprezintă forța principală, conducătoare. [Var.: heghemón s.m., adj.] – Din lat. hegemon.
s. m., adj. m., pl. hegemóni
~i m. Forță conducătoare, principală; forță motrice. /<lat. hegemon
s.m. Conducător; cel care reprezintă forța principală, conducătoare. [Var. heghemon s.m. / < fr. hégémone, cf. lat. , gr. hegemon].
s. m., adj. conducător; (cel) care reprezintă forța principală, conducătoare. (< lat., gr. hegemon)
s.f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s.f.] – Din fr. hégémonie.
s.f. Faptul de a avea rolul de conducere; supremație, dominație, de obicei a unui stat față de alte state. [Var.: heghemoníe s.f.] – Din fr. hégémonie.
s. f., art. hegemonía, g.-d. hegemoníi, art. hegemoníei
f. Poziție dominantă. [G.-D. hegemoniei] /<fr. hégémonie
s.f. (Ist.) Dreptul unui oraș antic de a conduce treburile confederației din care făcea parte. ♦ Supremație politică sau economică a unui oraș într-o țară; (p. ext.) supremație, dominație; rol conducător. [Gen. -iei, var. heghemonie s.f. / cf. fr. hégémonie, gr. hegemonia – conducere].
s. f. drept al unui oraș antic de a conduce treburile confederației din care făcea parte. ♢ supremație politică sau economică a unui oraș într-o țară; supremație, dominație; rol conducător. (< fr. hégémonie, gr. hegemonia)