hipogei, -gee, s.n., adj. 1. S.n. (În antichitate) Construcție subterană alcătuită din mai multe încăperi, destinate să servească de mormânt. 2. Adj. (Zool., Bot.) Care trăiește sub pământ. – Din fr. hypogée.
s.n. (Ant.) Construcție, (spec.) mormânt subteran. [< fr. hypogée].
adj. (Despre animale, plante; op. epigeu) Care trăiește sub pământ. ♦ (Despre un mod de germinație) La care cotiledoanele nu ies la suprafața pământului. ♦ (Despre roci sau procese geologice) Care își are originea în interiorul pământului. [< fr. hypogé, cf. gr. hypo – sub, ge – pământ].
s. n. (ant.) construcție, mormânt subteran. (< fr. hypogée, lat. hypogeum, gr. hypogeion)
adj. 1. (despre animale, plante) care trăiește sub pământ. ♢ (despre un mod de germinație) la care cotiledoanele nu ies la suprafața pământului. 2. (despre roci, procese geologice) care își are originea în interiorul pământului. (< fr. hypogé, gr. hypogeios)