s.n., HOLOCÉN, -Ă, holoceni, -e, adj. 1. S.n. Ultima epocă a perioadei cuaternare; aluviu. 2. Adj. Care se referă la holocen (1). – Din fr. holocène.
s.n. Ultima epocă (serie) a cuaternarului; aluviu. // adj. Care aparține acestei epoci. [Var. olocen s.n. / < fr. holocéne, cf. gr. holos – întreg, kainos – recent].