holtei, s.m. Bărbat necăsătorit; burlac, becher, celibatar. ♦ (Rar) Tânăr bun de însurat; flăcău. – Din ucr. holtjaj.
s., adj. v. celibatar.
≠ familist
s. m., pl. holtéi, art. holtéii
~ m. Bărbat necăsătorit; burlac; celibatar. Viață de ~. /<ucr. holtjaj
s.m. – Burlac. Pol. hultaj, rut. hol’tjai „desfrînat” (Tiktin; DAR); după Cihac, II, 140, din rus. cholostyĭ „burlac”. – Der. holteiesc, adj. (de burlac); holteie, s.f. (burlăcie); holtei, vb. (a trăi ca holtei).