: A face, a determina să renunțe la o dorință, la un principiu, la o hotărâre.
hotărâri, s.f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduită, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăște cineva; decizie. ♢ Loc. adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neșovăitor. ♢ Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără șovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziție a unei autorități. ♦ Sentință judecătorească. 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizații, partide etc. în urma unor dezbateri și a aprobării date de majoritatea membrilor prezenți. – V. hotărî.
s. 1. v. dispoziție. 2. fixare, precizare, stabilire. (Hotărârea unui nou termen.) 3. v. voință. 4. decizie. (Vom lua mâine o hotărâre definitivă.) 5. v. decizie. 6. v. sentință. 7. dârzenie, fermitate, intransigență, neclintire, neînduplecare, nestrămutare, neșovăire, statornicie, (livr.) decizie, (înv.) nepreget, (fig.) inflexibilitate. (O hotărâre de granit.) 8. v. fermitate.
~i f. 1) v. A HOTĂRÎ și A SE HOTĂRÎ. 2) Dispoziție a unui organ oficial; decizie. 3) Act în care este fixată o asemenea dispoziție. 4) Îndrăzneală în acțiuni; fermitate. [G.-D. hotărârii] /v. a hotărî