hrentuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se strica; a se hodorogi. ♦ A se împrăștia, a se risipi. – Et. nec.
vb., ind. prez. 3 pl. hrentuiésc, imperf. 3 sg. hrentuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hrentuiáscă
~iésc tranz. pop. A face să se hrentuiască. /cf. ung. harantolni
~iésc intranz. pop. 1) (despre construcții, vehicule etc.) A se învechi, șubrezindu-se; a se hârbui; a se rablagi. 2) A se răspândi în diferite direcții; a se risipi; a se împrăștia. 3) fig. (despre persoane) A-și pierde sănătatea și vigoarea; a se ramoli; a se hodo-rogi; a se șubrezi. /cf. ung. harantolni