ișlice, s.n. Căciulă de blană scumpă sau de postav, de format mare, cilindrică sau cu fundul pătrat (din alt material), purtată de domni, de boieri și uneori de soțiile lor, iar mai târziu de negustori, de lăutari etc. ♢ Expr. A călca (pe cineva) pe colțul ișlicului sau a pocni (pe cineva) la coada ișlicului = a jigni (pe cineva). [Var.: (înv.) șlic s.n.] – Cf. tc. bașlık.
s.n. – Căciulă de blană sau de postav. Ișlicul din zibelină era rezervat domnitorului; ceilalți boieri îl purtau de mărimi diferite, după rangul pe care îl aveau. Pînă la urmă, la jumătatea sec. XIX, ajunsese să fie însemnul distinctiv al lăutarilor. – Var. șlic. Tc. ișlik, bașlik (Loebel 250; Roesler 593; Șeineanu, II, 229; Tiktin), cf. pol. szlyk, rus. šlik. – Der. ișlicar, s.m. (fabricant de căciuli; boier retrograd); ișlicărie, s.f. (prăvălie de căciuli).