idioți, -oate, adj., s.m. și f. 1. Adj., s.m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale ființelor) Care manifestă, care exprimă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot.
adj., s. 1. adj., s. (MED.) cretin, imbecil, tâmpit, (rar) tâmp, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) mut. (Om ~.) 2. adj. stupid, tâmpit. (O glumă ~oată.)
și substantival (despre persoane) 1) Care suferă de idioție; cu capacități mintale foarte reduse; imbecil; cretin. 2) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmpit; stupid; ne-rod; netot. [Sil. -di-ot] /<fr. idiot
adj. – Cretin, tîmpit. Fr. idiot. – Der. idioție, s.f. (debilitate mintală maximă); idioțenie, s.f. (idioțenie; tîmpenie); idiotism, s.n., din fr., și înainte (sec. XVIII) din gr. ἰδιωτισμός. – Comp. idiomel, adj. și s.n. (imn bisericesc cu melodie proprie), din ngr. ἰδιόμελος.
adj., s.m. și f. (Om) lipsit complet de inteligență; tâmpit. [Pron. -di-ot. / < fr. idiot, lat. idiota, gr. idiotes].
idioții, s.f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie.
s. 1. (MED.) cretinism, idioțenie, imbecilitate, tâmpeală, tâmpenie, (rar) tâmpie, tâmpime. 2. v. prostie.
f. Stare patologică constând în debilitate mintală maximă, provocată de dezvoltarea insuficientă a glandei tiroide și a creierului; cretinism; imbecilitate. [G.-D. idioției] /<fr. idiotie
s.f. Starea celui idiot; tâmpenie. ♦ (Fam.) Neghiobie, prostie. [Gen. -iei. / cf. fr. idiotie].
s. f. debilitate mintală congenitală maximă. ♢ (fam.) neghiobie, prostie, tâmpenie. (< fr. idiotie)