idioții, s.f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie.
s. 1. (MED.) cretinism, idioțenie, imbecilitate, tâmpeală, tâmpenie, (rar) tâmpie, tâmpime. 2. v. prostie.
f. Stare patologică constând în debilitate mintală maximă, provocată de dezvoltarea insuficientă a glandei tiroide și a creierului; cretinism; imbecilitate. [G.-D. idioției] /<fr. idiotie
s.f. Starea celui idiot; tâmpenie. ♦ (Fam.) Neghiobie, prostie. [Gen. -iei. / cf. fr. idiotie].
s. f. debilitate mintală congenitală maximă. ♢ (fam.) neghiobie, prostie, tâmpenie. (< fr. idiotie)