definiția idolatrii definiție dex

s.f. (În religiile politeiste) Adorare a idolilor, închinare la idoli. ♦ Fig. Adorație; iubire exagerată. – Din fr. idolâtrie.

s. v. adorație.

s. f. (sil. -tri-), art. idolatría, g.-d. idolatríi, art. idolatríei

f. 1) Credință în idoli; închinare la idoli. 2) fig. Dragoste sau admirație exagerată (față de cineva sau de ceva); adorație. [G.-D. idolatriei; Sil. -la-tri-] /<fr. idolâtrie

s.f. 1. Adorare a idolilor, închinare la idoli. 2. (Fig.) Adorație, iubire exagerată. [Gen. -iei. / < fr. idolâtrie, lat. idolatria, cf. gr. eidolon – idol, latreia – închinare].

s. f. 1. adorare a idolilor. 2. (fig.) adorație, iubire exagerată. (< fr. idolâtrie)

idolatri, -e, adj., s.m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre.

adj., s. păgân.

adj. m., s. m. (sil. -tru), pl. idolátri; f. sg. idolátră, pl. idolátre

și substantival 1) Care crede în idoli; care se închină la idoli. 2) fig. Care idolatrizează; care vădește o pasiune exagerată față de cineva sau de ceva. [Sil. -la-tru] /<fr. idolâtre

adj., s.m. și f. (Cel) care se închină idolilor. ♦ (Fig.) (Cel) care iubește (pe cineva sau ceva) cu pasiune. [< fr. idolâtre, lat. idolatris].

adj., s. m. f. 1. (cel) care se închină idolilor. 2. (fig.) (cel) care iubește cu pasiune. (< fr. idolâtre, lat. idolatris)