ieșituri, s.f. Partea ieșită în afară (la o construcție, la o piesă etc.); proeminență, ieșind. – Ieși + suf. -tură.
s. ieșind, proeminență, protuberanță, ridicătură, (reg.) bolfă, (înv.) scosătură, scoțătură. (O ~ a unei piese.)
s. f. (sil. ie-), g.-d. art. ieșitúrii; pl. ieșitúri
f. Loc ieșit mai în afară (în raport cu suprafața înconjurătoare). /a ieși + suf. ~itură