s.f. pl. (Mai ales art.) Ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele. – Din ele (pl. f. al lui el).
s. pl. (MITOL. POP.) (pop.) dânsele (pl. art.), drăgaice (pl.), frumoase (pl.), milostive (pl.), mândre (pl.), puternice (pl.), rusalii (pl.), sânziene (pl.), șoimane (pl.), șoimărițe (pl.), vântoase (pl.), (reg.) nagode (pl.), samovile (pl.), sfinte (pl.), (Ban. și Olt.) milostivnice (pl.), (prin Ban.) miluite (pl.).
f. pl. (în mitologia populară) Ființe imaginare, având înfățișarea unor fete frumoase îmbrăcate în alb, care se crede că ar apărea numai noaptea și ar face rău, în special, bărbaților; vântoase; șoimane; drăgaica. [G.-D. ielelor] /Din ele pron. pers.
s.f. pl. – Ființe imaginare cu puteri nefaste; frumoasele, dînsele, drăgaicele. – Var. ele. Este pl. al pron. pers. ea (DAR; Bogrea, Dacor., IV, 822; Candrea), eufemism care coincide cu dînsele „lemuri”, și cu iel, s.m. (dracul), în loc de el. Totuși, Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 176, credea că numele este dacic; după Diculescu 186, din germ. Elle. Înainte, Cihac, II, 508, se gîndea la mag. lél „spirit” și Lokotsch 950 la tc. jel „vînt”, cf. vîntoasele. Din rom. provine probabil țig. sp. ilo „spirit” (Besses 89).
s.f. pl. (înv.) femei de moravuri ușoare, prostituate.