expr. a atinge două obiective, a realiza două lucruri dintr-o singură acțiune.
iepuri, s.m. Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinți incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte și cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea și blana lui. ♢ Expr. Nu știi de unde sare iepurele = nu poți să știi de unde îți vine soluționarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris.
m. Mamifer rozător de talie medie, foarte sprinten, cu urechi lungi, coadă scurtă și cu picioarele de dinapoi mai lungi decât cele de dinainte (vânat pentru carne și blană). ♢ ~-de-casă iepure domestic, crescut pentru carne și blană. (A fi) fricos ca ~ele (a fi) foarte fricos. A alerga (sau a fugi) ca un ~ a alerga (sau a fugi) foarte repede; a fi iute de picior. Cine aleargă după doi ~i nu prinde nici unul cel care încearcă să facă concomitent două lucruri nu reușește să facă nici unul. A nu ști de unde sare ~ele a nu ști de unde poate apărea o șansă (în realizarea unui lucru, în rezolvarea unei probleme etc.). A împușca (sau a prinde) doi ~i deodată a înfăptui (cu succes) două acțiuni deodată. Câți ~i la biserică nimeni. Umbra-~elui plantă erbacee cu tulpină înaltă având frunze înguste, lungi și flori galbene-verzui. /<lat. lepus, ~oris
s.m. – 1. Mamifer rozător de cîmp cu urechile lungi, vînat pentru carne și blană (Lepus timidus). – 2. Varietate de casă a animalului anterior (Lepus cuniculus). – 3. Cotlet de porc. – 4. Supapă la foalele fierarilor. – 5. Boală bucală a vitelor. – 6. (Arg.) Soldat de infanterie. – Mr. l’epure, megl. l’epuri, istr. l’epur. Lat. lĕpǒrem (Pușcariu 765; Candrea-Dens., 807; REW 4991; DAR), cf. alb. ljepur (Meter 240; Philippide, II, 646), it. lebre (calabr. liépuru, riépule), prov. lebra, fr. lièvre, sp. liebre, port. lebre. Pentru semantismul sensului 3, cf. lat. musculus, de la mus, fr. souris. – Der. iepura, s.f. (nume tipic al animalului, datorită culorii blănii sale); iepuroaică, s.f. (femela iepurelui; varietate de struguri); iepuresc, adj. (de iepure); iepurește, adv. (ca iepurii); iepurar, s.m. (cîine de vînătoare; varietate de vultur, Aquila fulva), pe care Candrea-Dens., 808 îl derivă direct din lat.; iepurime, s.f. (mulțime de iepuri de cîmp sau de casă); iepurărie, s.f. (crescătorie de iepuri; lașitate); iepurăriță, s.f. (la cai, umflare a piciorului). – Din rom. provine țig. yepuro (Wlislocki 92).
iepuri s.m. 1. (înv.) elev care absentează nemotivat. 2. (înv.) student care mănâncă la cantină fără să plătească.