ierbării, s.f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni. 2. (Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. – Iarbă + suf. -ărie.
f. 1) Loc necultivat, acoperit cu iarbă și buruieni; bălărie. 2) Plante erbacee de tot felul. /iarbă + suf. ~ărie