s.f. Nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor și care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul sau, în medicina populară, ca hemostatic (Fomes și Phellinus). ♢ Expr. A se face iască = a) a se usca; b) a slăbi foarte mult. – Lat. esca „hrană; medicament”.
s. (BOT.) 1. (Fomes igniarius) (Munt.) babiță, (Mold.) băcălie, (Transilv.) copită. 2. (Ganoderma applanatum) = babiță, băcălie de fag.
f. 1) Ciupercă parazită lemnoasă, în formă de copită, care crește pe trunchiul unor arbori. 2) înv. Material preparat din această ciupercă și folosit la aprins focul cu ajutorul amnarului și al cremenei. 3) Produs alimentar lipsit de orice gust. /<lat. esca
s.f. – Nume dat mai multor ciuperci parazite, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor (Fomes igniarius). – Mr., megl. iască. Lat. ēsca (Diez, I, 163; Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 759; Candrea-Dens., 804; REW 2913; DAR), cf. alb. eskë, askë (Meyer 97; Philippide, II, 640), it., prov. esca, fr. èche, sp. yesca, ngr. ἤσϰα, ἴσϰα. Forma de pl. iești (DAR), este practic ieșită din uz. – Der. iescos, adj. (ca iasca, uscat). Din rom. provin sb. jeska „hrană” (Candrea, Elemente, 406), țig. yeska (Wlislocki 92).