îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) împinge cu violență, a(-și) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brânci.
vb. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brânci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popândi.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbrâncésc, imperf. 3 sg. îmbrânceá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbrânceáscă
intranz. A face (concomitent) schimb de brânci (unul cu altul). [Sil. îm-brân-] /în + brâncă
îmbrânciri, s.f. Acțiunea de a (se) îmbrânci și rezultatul ei. – V. îmbrânci.
s. ghiontire, îmboldire, îmbrânceală, îmbrâncitură, împingere, înghionteală, înghion-tire, (reg.) înghioldeală, înghioldire.
s. f., g.-d. art. îmbrâncírii; pl. îmbrâncíri