îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A vârî în gură ceva de mâncare; a mânca (în pripă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capăt în altă piesă; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imboccare (< bucca „gură”).
vb. a îmbina, a împreuna, (Ban. și Transilv.) a păsăli. (A ~ marginile a două scânduri.)
vb. v. gusta, înfuleca, mânca.
vb., ind. prez. 1 sg. îmbúc, 3 sg. și pl. îmbúcă
tranz. 1) A mânca puțin și în grabă (înghițind bucăți mari de hrană). ~ de amiază. 2) (muștiucurile instrumentelor muzicale de suflat) A prinde cu gura. /<lat. imbuccare
pers. 3 se îmbúcă intranz. (despre piesele unui ansamblu) A intra perfect cu un capăt în altă piesă. /<lat. imbuccare