îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți; a îmbucăți, a fragmenta. – Contaminare între îmbucăți și înjumătăți.
vb. 1. (reg.) a bucățeli, a bucăți, a rupturi. (De ce-ai ~ în halul ăsta carnea?) 2. v. îm-părți.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbucătățeáscă
îmbucătățiri, s.f. Acțiunea de a îmbucătăți. – V. îmbucătăți.
s. f., g.-d. art. îmbucătățírii; pl. îmbucătățíri