Dictionare:
Toate
DEX
Sinonime
Antonime
Neologisme
Ortografic
Arh. & Reg.
Etimologic
Academic
definiția imperativilor definiție dex
imperativilor
găsește rime pentru
imperativilor
IMPERATÍV, -Ă,
imperativi
, -e
, adj., s.n.
1.
Adj. Care
ordonă
;
poruncitor
. ♢
Mod
imperativ
(și
substantivat
, n.) =
mod
verbal
personal
prin care se
exprimă
un
ordin
, o
interdicție
, un
sfat
, un
îndemn
, o
rugăminte
etc. a
subiectului
.
Propoziție
imperativă
=
propoziție
care
exprimă
un
ordin
, un
îndemn
, o
rugăminte
etc.
2.
S.n.
Necesitate
categorică
și
necondiționată
;
obligație
. ♢
Imperativ
categoric
=
principiu
(
enunțat
de Kant) după care
obligația
morală
are un
caracter
absolut
,
necondiționat
,
spre
deosebire
de
cerințele
condiționate
ale
vieții
cotidiene
. – Din fr.
impératif
, lat.
imperativus
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia imperativilor
IMPERATÍV
adj., s.
1.
adj. v.
autoritar
.
2.
adj., s.
(
GRAM
.)
(înv.)
poruncitor
.
(
Modul
~.)
3.
adj. v.
imperios
.
4.
s. v.
cerință
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia imperativilor
imperatív
s. n., pl.
imperatíve
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia imperativilor
imperatív
adj. m., pl.
imperatívi
;
f. sg.
imperatívă
, pl.
imperatíve
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia imperativilor
IMPERATÍV
1
~ă (~i, ~e)
Care
exprimă
sau
impune
un
ordin
;
poruncitor
. ♢
Modul
~
mod
personal
al
verbului
, prin care se
exprimă
un
ordin
, un
îndemn
, o
rugăminte
. /<fr.
impératif,
lat.
imperativus
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia imperativilor
IMPERATÍV
2
~e
n.
Necesitate
categorică
și
necondiționată
;
problemă
de
stringentă
actualitate
. /<fr.
impératif,
lat.
imperativus
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia imperativilor
IMPERATÍV, -Ă
adj.
Care
ordonă
;
poruncitor
. ♢ (
Gram
.
)
Mod
imperativ
(și
s.n.
) =
mod
verbal
care
exprimă
o
poruncă
, un
îndemn
, un
sfat
, o
rugăminte
etc.;
propoziție
imperativă
(și
s.f.
) =
propoziție
care
cuprinde
un
asemenea
mod
. //
s.n.
Necesitate
categorică
și care se
impune
necondiționat
;
obligație
. ♢ (
În
filozofia
lui Kant
)
Imperativ
categoric
=
principiu
aprioric
al „
rațiunii
practice
” care
fixa
în
conștiința
umană
norme
morale
universal
valabile
și
veșnice
. [Pl.
-
vi
, -ve
. / < lat.
imperativus
, cf. fr.
impératif
].
Dictionar: Dictionar de neologisme - DN
|
definitia imperativilor
IMPERATÍV, -Ă
I.
adj.
1. care
exprimă
un
ordin
;
poruncitor
. o
mod
~ (și s. n.) =
mod
verbal
care
exprimă
o
poruncă
, un
îndemn
, etc.;
propoziție
~
ă
(și s. f.) =
propoziție
care
cuprinde
un
asemenea
mod
. 2. care se
impune
ca o
necesitate
absolută
. II. s. n. 1.
necesitate
categorică
ce se
impune
necondiționat
;
obligație
. 2. ~
categoric
= (la Kant)
principiu
aprioric
al „
rațiunii
practice
” care
fixa
, în
conștiința
umană
,
norme
morale
universal
valabile
și
veșnice
. (< lat.
imperativus
, fr.
impératif
)
Dictionar: Marele dictionar de neologisme - MDN
|
definitia imperativilor
Widget WebDex
- Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser
- Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Webdex.ro foloseste cookies pentru a putea afisa rezultatele corecte. Continuand navigarea pe acest site, esti de acord cu folosirea de cookies.
Mai multe detalii
OK