împroprietăresc, vb. IV. Tranz. (Despre stat) A atribui cuiva drepturi de proprietate asupra unui teren, asupra unei locuințe. [Pr.: -pri-e-] – În + proprietar.
≠ a desproprietări, a expropia
vb. (sil. -pri-e-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împroprietărésc, imperf. 3 sg. împroprietăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. împroprietăreáscă
tranz. (persoane) A înzestra cu o proprietate; a face să devină proprietar. ~ țăranii cu pământ. [Sil. îm-pro-pri-e-] /în + proprietar
vb. IV. tr. A atribui cuiva drepturi de proprietate (mai ales asupra unui teren agricol). [Pron. -pri-e-, p.i. -resc. / < proprietar].
vb. tr. a atribui cuiva drepturi de proprietate. (< în- + proprietar)
împroprietăresc v.t. v. împodobi.
împroprietăriri, s.f. Acțiunea de a împroprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. împroprietări.
s. f. (sil. -pri-e-), g.-d. art. împroprietărírii; pl. împroprietăríri
s.f. Acțiunea de a împroprietări. [Pron. -pri-e-. / < împroprietări].