împroșcături, s.f. 1. Împroșcare. 2. (Concr.) Urmă lăsată prin împroșcare; stropitură, pată. – Împroșca + suf. -ătură.
s. f., g.-d. art. împroșcătúrii; pl. împroșcătúri
f. 1) Împroșcare nerepetată. 2) Loc care păstrează urmele împroșcării. /a împroșca + suf. ~ătură