s.f. v. impulsie.
s. f. elem. impulsie.
impulsii, s.f. 1. Tendință, pornire spontană, involuntară, adesea cu caracter imperios, provocată de un factor psihologic, emoțional. 2. Mișcare imprimată unui corp de o forță exterioară. 3. Impuls (3). [Var.: (rar) impulsiúne s.f.] – Din fr. impulsion, lat. impulsio, -onis.
(med.) s. f. (sil. -si-e/-si-u-), art. impúlsia (sil. -si-a)/impulsiúnea, g.-d. art. impúlsiei/impulsiúnii; pl. impúlsii/impulsiúni, art. impúlsiile (sil. -si-i-)/impulsiúnile
f. 1) Pornire spontană involuntară și imperioasă de a săvârși o acțiune. 2) fiz. Mișcare pe care o comunică o forță unui corp. [G.-D. impulsiei; Sil. -si-e-; Var. impulsiune] /<fr. impulsion, lat. impulsio, ~onis