imputații, s.f. Faptul de a atribui cuiva o vină; învinovățire; măsură prin care se dispune reținerea din câștigul unui angajat sau cooperator a despăgubirilor pentru paguba cauzată de acesta instituției sau întreprinderii unde lucrează; (concr.) sumă care trebuie plătită pentru această pagubă; imputare. – Din fr. imputation, lat. imputatio.
s. f. (sil. -ți-e), art. imputáția (sil. -ți-a), g.-d. art. imputáției; pl. imputáții, art. imputáțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) v. A IMPUTA. 2) Măsură prin care cineva este obligat să plătească o despăgubire (unei organizații, instituții etc.). 3) Sumă care trebuie plătită de cineva în conformitate cu o astfel de măsură. [G.-D. imputației] /<lat. imputatio, ~onis, fr. imputation
s.f. 1. Învinovățire; reproș. 2. Obligație de a plăti o sumă ca despăgubire pentru o pagubă cauzată unei instituții unde activează cineva; (concr.) sumă de bani plătită în acest scop. [Gen. -iei, var. imputațiune s.f. / cf. fr. imputation, lat. imputatio].