definiția imputea definiție dex

împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de corp intrat în putrefacție). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți.

împút, vb. IV. 1. Refl. A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție. 2. Tranz. A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de corp intrat în putrefacție). [Prez. ind. și: împuțésc] – În + puți.

vb. 1. v. altera. 2. v. cloci.

vb. 1. v. altera. 2. v. cloci.

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împútă

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împút, imperf. 3 sg. împuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împútă

tranz. (spații, încăperi etc.) A face să se împută. /în + a puți

pers. 3 se împúte intranz. (despre substanțe organice, organisme moarte etc.) A căpăta miros greu în procesul descompunerii. /în + a puți

pers. 3 se împúte intranz. (despre substanțe organice, organisme moarte etc.) A căpăta miros greu în procesul descompunerii. /în + a puți

tranz. (spații, încăperi etc.) A face să se împută. /în + a puți