înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).
vb. 1. v. îmbogăți. 2. a se îmbogăți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)
≠ a (se) ruina, a sărăci
vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf, 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înavuțeáscă
tranz. A face să se înavuțească; a înstări. [Sil. în-a-] /în + avut
intranz. A deveni avut; a acumula bunuri materiale în cantități mari; a se înstări. /în + avut