încâlcituri, s.f. Încâlcire. – Încâlci + suf. -tură.
s. 1. încurcătură, întortochetură. (~ unei fraze.) 2. v. amestecătură.
s. f., g.-d. art. încâlcitúrii; pl. încâlcitúri
f. 1) Obiecte cu părțile componente încâlcite; încurcătură. 2) fig. Lipsă de claritate; încurcătură; confuzie. ~ a unei fraze. /a încâlci + suf. ~tură