încálec, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A (se) sui pe cal, pe măgar etc.; a pune sau a sta călare; a călări, a încălăra. ♢ Expr. A încăleca pe nevoie = a ieși din sărăcie, din lipsuri, din dificultăți economice. ♦ P. anal. A se urca pe un obiect ca pe cal. 2. Refl. A se suprapune. 3. Tranz. Fig. A se face stăpân pe cineva; a domina, a supune. [Var.: (reg.) încălicá vb. I] – Lat. incaballicare.
intranz. A se urca călare (pe un animal sau pe un obiect). ~ pe cal. ~ pe șa. ♢ ~ pe nevoie a ieși din dificultăți materiale. 2. tranz. 1) (animale de călărie sau anumite obiecte) A merge călare. 2) fig. A lua sub dominație (prin mijloace reprobabile). /<lat. incaballicare
pers. 3 se încálecă intranz. A veni deasupra (unul peste altul). Dinții se încalecă. /<lat. incaballicare
vb. – 1. A se sui pe cal. – 2. A călări, a merge călare. – 3. A se împerechea armăsarul cu iapa. – 4. A învinge, a domina, a supune. – 5. (Arg.) A o lua la sănătoasa. – Mr. (î)ncalic, megl. ancalic. Lat. pop. cabăllĭcāre (Pușcariu 805; Candrea-Dens., 213; REW 1439; DAR), cf. alb. (n)galjkoń, it. cavalcare, prov., cat., port. cavalgar, fr. chevaucher, sp. cabalgar. Cf. cal, călare, descăleca. – Der. încălecat, adj. (suprapus, se spune despre literele chirilice care se scriau de obicei între două rînduri); încălecător, adj. (care este călare pe cal).