încálț, vb. I. 1. Refl. A-și trage ghetele, a-și pune încălțămintea. ♢ Tranz. Încalță copilul. 2. Tranz. A monta șine de fier pe obada roților unei căruțe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înșela, a păcăli. – Lat. incalceare.
vb., ind. prez. 1 sg. încálț, 3 sg. și pl. încálță
tranz. 1) (pantofi, ghete, cizme etc.) A trage pe picioare; a pune în picioare. ~ bocancii. 2) (persoane) A introduce cu picioarele în încălțăminte. ~ copilul. 3) A asigura cu încălțăminte. ~ familia. 4) (roți de căruță, tălpi de sanie etc.) A înzestra cu șine de fier; a șinui. 5) fig. fam. A face să vadă lucrurile altfel decât sunt în realitate, păcălind cu abilitate; a îmbrobodi. /<lat. incalceare
vb. – 1. A pune încălțări în picioare. – 2. A pune șină de fier pe o roată. – 3. A înșela pe cineva, a-l manevra după bunul plac. – Mr. ncalțu, megl. ancalț, istr. ăncoț. Lat. incalciāre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 806; Candrea-Dens., 224; REW 1497; DAR); cf. it. (in)calzare, prov. (en)caussar, fr. chausser, sp. (en)calzar, port. (en)calçar; cf. și descălța. – Der. încălțat, adj. (faptul de a se încălța; prost, netot); încălțare, s.f. (faptul de a încălța), cf. mr. ncălțare (după Pușcariu 807, din lat. *calceare); încălțăminte (var. călțămînt, călțăminte), s.f. (încălțări, pantofi), probabil din lat. calceamentum direct (Pușcariu 263; Candrea-Dens., 223; REW 1496), cf. it. calzamento, fr. chaussement, sp. calzamiento, port. calçamento; încălție, s.f. (înv., încălțăminte); încălței, s.m pl. (pantofi); încălțător, s.n. (lingură de pantofi); încălțelar, s.m. (Bucov., pantofar).