incantații, s.f. (Livr.) Formulă magică, cântată sau recitată (pentru a obține un efect supranatural). ♦ Fig. (Stare de) încântare; farmec, delectare. – Din fr. incantation.
s. f. (sil. -ți-e), art. incantáția (sil. -ți-a), g.-d. art. incantáției; pl. incantáții, art. incantáțiile (sil. -ți-i-)
f. Stare de încântare. [G.-D. incantației] /<fr. incantation, lat. incantatio, ~onis