înclinați, -te, adj. 1. Aplecat în jos sau într-o parte; oblic; încovoiat. 2. Fig. Care are vocație, atracție spre ceva. – V. înclina.
adj., adv. 1. adj. v. aplecat. 2. adj. v. povârnit. 3. adj. aplecat, oblic, pieziș, plecat, povârnit, (rar) teșos, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic. (Coasta ~ a dealului.) 4. adj. coborâtor. (Orientare ~ a unui teren.) 5. adj. v. adus. 6. adj., adv. v. diagonal.
1) v. A ÎNCLINA și A SE ÎNCLINA. Coasta ~tă a dealului. 2) Care are o poziție oblică. Orientare ~tă a unui teren. /v. a înclina
înclinații, s.f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio.
s. f. (sil. -ți-e), art. înclináția (sil. -ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) Unghi format de o dreaptă (sau un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință. 2) Dispoziție naturală; atracție înnăscută; vocație; predispoziție; atitudine. ~ către muzică. [G.-D. înclinației] /<fr. inclination, lat. inclinatio, ~onis
s.f. 1. Înclinare. 2. (Fig.) Vocație. 3. (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință. ♢ Înclinație astronomică = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pământului; înclinație magnetică = unghiul format de direcția câmpului magnetic al Pământului cu planul orizontal. [Gen. -iei, var. inclinație s.f. / cf. fr. inclination, lat. inclinatio].
s. f. 1. înclinare. 2. (fig.) vocație. 3. (mat.) unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință. o ~ astronomică = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pământului; ~ magnetică = unghiul format de direcția câmpului magnetic terestru cu planul orizontal. (< fr. inclination, lat. inclinatio)