înclinații, s.f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință; înclinare. ♦ Fig. Vocație, atracție, dispoziție pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio.
s. f. (sil. -ți-e), art. înclináția (sil. -ți-a), g.-d. art. înclináției; pl. înclináții, art. înclináțiile (sil. -ți-i-)
f. 1) Unghi format de o dreaptă (sau un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință. 2) Dispoziție naturală; atracție înnăscută; vocație; predispoziție; atitudine. ~ către muzică. [G.-D. înclinației] /<fr. inclination, lat. inclinatio, ~onis
s.f. 1. Înclinare. 2. (Fig.) Vocație. 3. (Geom.) Unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință. ♢ Înclinație astronomică = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pământului; înclinație magnetică = unghiul format de direcția câmpului magnetic al Pământului cu planul orizontal. [Gen. -iei, var. inclinație s.f. / cf. fr. inclination, lat. inclinatio].
s. f. 1. înclinare. 2. (fig.) vocație. 3. (mat.) unghi format de o dreaptă (sau de un plan) cu o dreaptă (sau cu un plan) de referință. o ~ astronomică = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pământului; ~ magnetică = unghiul format de direcția câmpului magnetic terestru cu planul orizontal. (< fr. inclination, lat. inclinatio)