încolăcituri, s.f. Încolăcire. – Încolăci + suf. -tură.
s. v. încolăcire, înfășurare, învălătucire, răsucire, sucire.
s. f., g.-d. art. încolăcitúrii; pl. încolăcitúri
f. 1) Buclă formată prin încolăcirea unui obiect. 2) Formă arcuită rezultată dintr-o încolăcire. /a încolăci + suf. ~tură