îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.
vb., ind. prez. 1 sg. îndestuléz, 3 sg. și pl. îndestuleáză
tranz. pop. 1) A asigura (cu de toate) destul. 2) A face să se îndestuleze. /Din îndestul
intranz. pop. 1) A avea (de toate) îndestul. 2) A fi îndestul de mulțumit. /Din îndestul
îndestulări, s.f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.
s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări