definiția indispunere definiție dex

indispuneri, s.f. Faptul de a (se) indispune. – V. indispune.

s. f., pl. indispúneri

s.f. Acțiunea, faptul de a (se) indispune; indispoziție. [< indispune].

indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

vb. 1. v. mâhni. 2. v. enerva.

≠ a (se) învoioșa

≠ a bucura

≠ a se amuza, a se dispune, a se înveseli

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún; conj. prez. 3 sg. și pl. indispúnă; ger. indispunând

tranz. A face să se indispună. /<fr. indisposer

intranz. A ajunge într-o stare de indispoziție; a pierde buna dispoziție. /<fr. indisposer

vb. III. tr., refl. A(-și) strica voia bună; a (se) supăra. [P.i. indispún, perf.s. -pusei, conj. 3 -pună, part. -pus. / cf. fr. indisposer, după pune].

vb. tr., refl. a(-și) strica voia bună; a (se) supăra. (după fr. indisposer)