definiția indispusei definiție dex

indispún, vb. III. Tranz. și refl. A(-și) strica buna dispoziție; a (se) supăra, a (se) mâhni (în mod trecător), a (se) întrista. [Perf. s. indispusei, part. indispus] – Din fr. indisposer (după pune).

vb. 1. v. mâhni. 2. v. enerva.

≠ a (se) învoioșa

≠ a bucura

≠ a se amuza, a se dispune, a se înveseli

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. indispún; conj. prez. 3 sg. și pl. indispúnă; ger. indispunând

tranz. A face să se indispună. /<fr. indisposer

intranz. A ajunge într-o stare de indispoziție; a pierde buna dispoziție. /<fr. indisposer

vb. III. tr., refl. A(-și) strica voia bună; a (se) supăra. [P.i. indispún, perf.s. -pusei, conj. 3 -pună, part. -pus. / cf. fr. indisposer, după pune].

vb. tr., refl. a(-și) strica voia bună; a (se) supăra. (după fr. indisposer)

indispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. ♦ Care nu se simte bine, care este ușor bolnav. ♦ (Fam.; despre femei) Care este în perioada de menstruație. – V. indispune. Cf. fr. indisposé.

adj. 1. v. supărat. 2. v. mahmur. 3. (MED.) (înv.) zaif. (E ușor ~ de la o gripă.)

≠ bucuros, vesel, voios

adj. m., pl. indispúși; f. sg. indispúsă, pl. indispúse

1) Care este prost dispus; fără dispoziție. 2) Care este afectat de o indispoziție; ușor bolnav. /v. a (se) indispune

adj. Prost dispus. ♦ Ușor bolnav. [< indispune, cf. fr. indisposé].

adj. prost dispus, supărat. ♢ ușor bolnav. ♢ (despre femei) care este în perioada de menstruație. (< indispune)