s.f. Faptul de a fi indivizibil; însușire a unui lucru de a fi indivizibil; nedivizibilitate. – Din fr. indivisibilité.
s. f., g.-d. art. indivizibilității
f. Caracter indivizibil; imposibilitate de a fi divizat. /<fr. indivisibilité
s.f. Caracterul a ceea ce este indivizibil. [Cf. fr. indivisibilité].
s. f. 1. faptul de a fi indivizibil; caracterul a ceea ce este indivizibil. 2. (jur.) situație în care, la săvârșirea unei infracțiuni, participă mai multe persoane, ori două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite prin același act. (< fr. indivizibilité)