s.f. (Jur.) Drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au pe cote-părți, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. indivision.
s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. indiviziúnii
f. Stare a unui bun material asupra căruia au dreptul mai multe persoane, fără a fi determinată cota-parte a fiecăreia dintre ele. [G.-D. indiviziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. indivision
s.f. (Jur.) Drept de proprietate asupra unui bun exercitat de mai multe persoane în același timp, având fiecare o cotă-parte care nu poate fi determinată material; situația acestor persoane. [Pron. -zi-u-, var. (rar) indivizie s.f. / cf. fr. indivision].