îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.
vb. 1. v. justifica. 2. a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.)
vb. v. apăra, dezvinovăți, disculpa, justifica, scuza.
≠ a (se) învinovăți, a (se) învinui, a nedreptăți
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndreptățeáscă
tranz. 1) A face să fie în drept de a realiza ceva; a autoriza. 2) (acțiuni, opinii etc.) A considera ca just, legitim; a justifica; a motiva. ~ o faptă. 3) (persoane) A considera nevinovat; a dezvinovăți; a dezvinui; a disculpa; a justifica. /în + dreptate
îndreptățiri, s.f. Acțiunea de a îndreptăți; justificare. – V. îndreptăți.
s. 1. v. justificare. 2. v. calitate.
s. f., g.-d. art. îndreptățírii; pl. îndreptățíri