indúc, vb. III. Tranz. 1. A împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru. ♢ Expr. A induce în eroare = a înșela, a amăgi. ♦ (Log.) A face un raționament inductiv. 2. A produce un câmp electric prin inducție electromagnetică. [Part. indus] – Din lat. inducere (cu sensuri după fr. induire).
tranz. 1) (în opoziție cu a deduce) A afla prin inducție. 2): ~ în eroare a face să ia un neadevăr drept adevăr; a amăgi; a înșela; a păcăli; a șmecheri. 3) (câmpuri electrice) A produce prin inducție electromagnetică. /<lat. inducere
vb. III. tr. 1. (Log.) A face un raționament inductiv. ♢ A induce în eroare = a înșela, a amăgi. 2. A produce o inducție electromagnetică. [P.i. indúc, part. -dus. / < lat. inducere].