înduioșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioșie, de milă. [Pr.: -du-io-. – Var.: (rar) înduioșí vb. IV] – În + duios.
vb., ind. prez. 1 sg. înduioșéz, 3 sg. și pl. înduioșeáză, 1 pl. înduioșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înduioșéze; ger. înduioșând
tranz. A face să se înduioșeze; a aduce în stare de duioșie. [Sil. -du-io-] /în + duios
intranz. A deveni duios; a fi cuprins de duioșie. ~ până la lacrimi. /în + duios