îngấn, vb. I. 1. Tranz. A imita, a repeta (în bătaie de joc) vorbele, glasul cuiva. 2. Tranz. A rosti sau a cânta ceva încet, șoptit (și neclar); a murmura, a mormăi. 3. Tranz. și refl. A (se) acompania, a (se) însoți. ♦ Refl. A se amăgi. 4. Refl. A se îmbina; a se confunda, a se amesteca. ♢ Expr. A se îngâna ziua cu noaptea = a se ivi zorile; a începe să se întunece. 5. Refl. și tranz. (Rar) A (se) mișca ușor; a (se) legăna. – Lat. *ingannare.
tranz. 1) (vorbirea altora) A imita în bătaie de joc; a lua în râs prin imitare; a strâmba. 2) (glasurile animalelor și ale păsărilor) A imita, reproducând întocmai. 3) A cânta încet și fără cuvinte ca pentru sine; a murmura; a fredona. ~ o melodie. /<lat. ingannare
intranz. 1) (despre sunete, voci) A se îmbina confundându-se; a se amesteca. ♢ ~ ziua cu noaptea a începe să se facă ziuă sau să se întunece. 2) A uita de cele ce se petrec în jur; a se lua cu ceva. /<lat. ingannare
vb. – 1. A imita, a reproduce glasul cuiva. – 2. A vîna cu momeală. – 3. A repeta, a răspunde, a face ecou. – 4. A înșela, a amăgi. – 5. A bîigui, a rosti cu greutate. – 6. A cînta încet, a murmura. – 7. A acompania, a însoți. – 8. A parodia. – Mr. (a)nginescu, ăngănare „a geme, a chema strigînd”; megl. angan, angănari „a amăgi”; istr. gănesc „a sta la taifas”. Lat. gannāre sau *ingannāre (Diez, I, 35; Lambrior 393; Densusianu, Hlr., 191; Pușcariu 854; Candrea-Dens., 861; REW 4416; Pascu, I, 127; cf. Șeineanu, Semasiol., 98), cf. lat. med. gannatura „batjocură” (Niermeyer 461), alb. ngënen (Philippide, II, 645), it. ingannare „a înșela”, sp. engañar. Rezultatul rom. trebuia să fie *îngăna, datorită prezenței lui nn, cf. dialectele; rezultatul î se explică, fie prin asimilarea lui î inițial, fie printr-un tratament expresiv care a apropiat probabil acest cuvînt de cele cu rădăcina gîng- „a bîigui, a bălmăji”. – Der. îngînător, adj. (care imită; care bîiguie); îngînătura (var. înv. îngînăciune), s.f. (imitație, batjocură).