înghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-și) da ghionți; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 sg. și pl. înghionteáscă
tranz. A atinge, dând ghiont; a lovi ușor (pentru a semnaliza ceva); a îmboldi. /în + a ghionti
intranz. A face (concomitent) schimb de ghionturi (unul cu altul). /în + a ghionti
înghiontiri, s.f. Acțiunea de a (se) înghionti și rezultatul ei; înghionteală. [Var.: înghioldíre s.f.] – V. înghionti.
s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri