îngustimi, s.f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime.
s. (rar) strâmtețe, strâmtime, strâm-toare, (înv. și reg.) strâmteală, (înv.) strâmtorare, strâmtură, strânsoare. (~ unui loc.)
s. f., g.-d. art. îngustímii; pl. îngustími
f. 1) Capacitatea de a fi îngust. 2) fig. Neputința de a concepe ceva de amploare; mărginire. [G.-D îngustimii] /îngust + suf. ~ime