inhibiții, s.f. 1. Proces fundamental al activității nervoase, opus excitației, care se manifestă prin diminuarea, frânarea sau suprimarea efectelor excitației. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de întârziere sau de micșorare a vitezei de desfășurare a unei reacții chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio.
s. f. (sil. -ți-e), art. inhibíția (sil. -ți-a), g.-d. art. inhibíției; pl. inhibíții, art. inhibíțiile (sil. -ți-i-)
f. Proces de inhibare a anumitor activități fiziologice, a anumitor reacții chimice. [G.-D. inhibiției] /<fr. inhibition, lat. inhibitio, ~onis
s.f. Actul de a (se) inhiba; frânare, suprimare pe cale nervoasă a unei funcții. ♦ (Chim.) Oprire sau încetinire a unei reacții cu ajutorul inhibitorilor. [Gen. -iei, var. inhibițiune s.f. / cf. fr. inhibition].