inițiative, s.f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a începe o acțiune, antrenând după sine și pe alții; însușirea celui care îndrăznește sau este dispus să întreprindă cel dintâi ceva, din îndemn propriu. ♢ Expr. Din proprie inițiativă = fără a fi îndemnat sau silit de altul. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. initiative.
s. f. (sil. -ți-a-), g.-d. art. inițiatívei; pl. inițiatíve
f. 1) Predispoziție de a întreprinde primul ceva sau de a avea îndrăzneală să facă ceva. 2) Chemare la o acțiune și organizare a realizării ei. [G.-D. inițiativei; Sil. -ți-a-] /<fr. initiative
s.f. Faptul de a propune sau întreprinde primul ceva. ♦ Calitatea, însușirea celui care este înclinat să lucreze, să întreprindă ceva nou din îndemn propriu. [< fr. initiative, it. iniziativa, cf. lat. initium – început].
s. f. faptul de a propune sau întreprinde primul ceva. ♢ însușirea celui care este înclinat să întreprindă ceva nou din îndemn propriu. (< fr. initiative)