s.f. v. inovație.
inovații, s.f. Noutate, schimbare, prefacere. ♦ Rezolvare a unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice sau raționalizării soluțiilor aplicate. [Var.: (înv.) inovațiúne s.f.] – Din fr. innovation, lat. innovatio, -onis.
s. 1. v. inovare. 2. (concr.) înnoire, modificare, noutate, prefacere, schimbare. (A introdus unele ~ii.)
f. 1) Descoperire tehnică sau organizatorică care constituie o noutate și este introdusă în practică (pentru a mări productivitatea muncii). 2) Achiziție sau realizare nouă (introdusă într-un domeniu de activitate); noutate. [G.-D. inovației] /<fr. innovation, lat. innovatio, ~onis
s.f. Schimbare, introducere a ceva nou într-un sistem, într-o practică, într-o activitate, într-o operație tehnică etc. [Gen. -iei, var. inovațiune s.f. / cf. fr. innovation, lat. innovatio].